Back to top

Personalități maghiare care s-au născut în Mediaș, sau care au dezvoltat activități în trecut sau în prezent

Ágoston Hugó, s-a născut în 20 mai 1944, în Mediaș, în anul 1967 a obținut diploma de specialist in fizică la Universitatea Babeș-Bolyai, între 1967-1970 a fost profesor la liceul din Reghin, între 1970-1989 a fost redactor principal al revistei  ”A Hét”, din 1990 este redactor sef adjunct al revistei ”A Hét”, membru fondator al cotidianului Krónika, și redactor șef la aceasta din anul 1999. Este autor și redactor la numeroase articole. Este redactorul șef la cotidianul central ” Új Magyar Szó”, și in present senior editor la acesta, redactor la ”Erdélyi Napló”, ”A Hét”, și ”Pulzus”, membru in redacția publicației ”Provincia”, fost redactor la cotidianul ”Krónika”, membru principal la ” Erdélyi Riport”. Redactorul șef al revistei de știință ”Tett” (ca anexă la ”A Hét”). Membru și în prezent al Societății Române de Radiodifuziune. Ágoston Hugó a câștigat mai multe premii, printre care anul acesta a câștigat Pana de Aur, premiul MÚOSZ, care este considerat unul dintre cele mai prestigioase premii ale profesiei de jurnalist maghiar. Membru al Asociației Jurnaliștilor Balcani.

 

 

Binder Ottó, s-a născut în Mediaș la data de 14 mai 1889 fiind descendent unei familii de patricieni sași. După terminarea studiilor gimnaziale alege calea armatei. Absolva cu gradul de locotenent maior la academia militară din Wiener Neustadt, iși incepe serviciile militare 1910 in Regimentul 4 de husari din Lugoj. In Primul Război Mondial luptă pe frontul de est, unde este luat prizonier de ruși, ajungând acasă numai in anul 1921. În perioada interbelică - cu mici întreruperi - este profesor la Școala de Călărie din Örkény, între martie și noiembrie din anul 1940 ajunge comandantul acesteia, respectiv din noiembrie 1938 este numit comandant al Hergheliei Sportive al Ministerului Apărării din Alag. În data de 1 noiembrie 1938 este avansat cu gradul de colonel iar din data de 30 martie 1942 este avansat cu gradul de general maior. După pensionare, în data de 1 februarie 1943, primește Crucea Cavalerului din Ordinul de Merit al Ungariei și devine vicepreședintele Hergheliei Naționale. În noiembrie 1944 se stabilește în Transdanubia împreună cu Școala de Călărie. În martie 1945 cade prozonier soviet lângă Csepreg, de unde abia in ilie 1948 ajunge acasă. Dealungul carierei, mai ales in anii 1920, are rezultate excepționale la concursurile de călărie sprotivă. Câștigă concursurile naționale în dresaj in anii 1924, 1929, 1930, în military în anul 1925, iar în saltul peste obstacole în anul 1927 și 1930. În anul 1927 mai câștigă și premiul principal în saltul peste obstacole din Dortmund. În 1928 la Olimpiada din Amsterdam pornește în grad de maior ca membru al călăriei maghiare naționale la campionatul military la simplu și în echipă. În ciuda succeselor avute în cariera militară și în călăritul național maghiar soarta nu i-a fost ușor pentru Binder Ottó. A fost prizonier de război a rușilor și a sovieticilor timp de 30 de luni după Primul Război Mondial, și 40 de luni după cel de-al Doilea Război Mondial, deci existența improductivă cu încercările umilitoare l-a costat aproape 6 ani din viața lui.

După revenirea în iulie 1948 la dictatura proletară, în 1951 împreună cu partenera sa de viață au fost evacuați din Budapesta, ca și dușmani de clasă, deși comisia Ministerului Apărării a decis că își poate păstra gradul de general maior. La sfârșitul lunii august din anul 1951 au ajuns de la Budapesta la Kunszentmárton, împreună cu partenera sa și alții. Aici Binder Ottó a lucrat ca muncitor în fabrica de cărămidă Mátray. În 27 noiembrie 1951 a avut o moarte bruscă. Binder Ottó, fostul major general și călăreț olimpic a fost îngropat în cimitirul din Kunszentmárton.

 

Bokor Tibor, s-a născut în 12 iunie 1962, în Mediaș. A urmat școala elementară la școala de limbă maghiară din Medgyes, și liceul la secția maghiară al Liceului Mircea Eliade din Sighișoara. A absolvit Facultatea de Fizică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 1986 și la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a făcut un masterat în conducerea instituțiilor de învățământ. Din 1986 este profesor, între anii 1996-1999 este directorul adjunct al Liceului Nagy Mózes din Târgu Secuiesc, și din 1999 directorul acestuia.  A participat activ în activitățile organizației UDMR din Trei Scaune de Sus. Din 2008 este senatorul UDMR din Târgu Secuiesc și Covasna (Orbaiszék). Membru al Comisiei pentru Învățământ al Senatului României.

 

Búzás Árpád, s-a născut în 27 aprilie 1940, în Sovata. Diploma de bacalaureat a obținut-o la Liceul Bolyai Farkas din Târgu Mureș. Între anii 1962 și 1967 a fost student la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Tehnice din Timișoara. După obținerea diplomei, s-a alăturat Institutului de Cercetări Chimigaz (mai târziu ICPAO) din Mediaș. Ca cercetător științific, el s-a ocupat de dezvoltarea tehnologiei chimiei organice și cea a catalizei. Între anii 1967 și 1999, are 18 invenții înregistrate acasă și în străinătate, în domeniul tehnologiei chimiei organice. În diverse reviste profesionale a scris 16 publicații de specialitate și 11 studii. Timp de 18 ani, era lectorul Universității libere maghiare din Mediaș, spectacolele sale colorate și pline de viață, instructive și variate, au atras un număr mare de ascultători. El a organizat o serie de expoziții cu fotografiile sale, tema preferată este fotografierea monumentelor și arhitecturilor.  El a expus fotografiile sale la Cluj- Napoca în 1984 în Galeria ”Korunk”, de mai multe ori între 1975 și 1980 în Mediaș, și la Asociația Culturală Mikes Kelemen din Sfântu Gheorghe în anul 1991.

În 1989 și-a susținut teza de doctorat la Timișoara și a devenit doctor în inginerie chimică. Activitatea sa a fost recunoscută și premiată: Medalion de Aur al Salonului International de Inventii Nurenberg (1996),  Diploma de recunoaștere franceză (ACTIM 1972), Premiul Academic (București, 1981), Diploma Jubiliară a Oficiului de Brevete și Invenții(1983).

 

Csáky István (Cetatea ”Adorján”, 1570 – Mediaș, începutul lunii septembrie 1605) General, mare proprietar de terenuri din Transilvania. Era curteanul principelui Báthori Zsigmond. În 18 septembrie 1600, ca și căpitan transilvănean, a învins oasta lui Mihai-Voievod la Miriszló. În 1601 era generalul războinicilor de câmp, în războiul pierdut împotriva Mihai-Voievod la Guruslău. În 3 august 1601, împreună cu Székely Mózes, au fost liderii armatei lui Báthory Zsigmond. Mai târziu a stat pe partea Împaratului;  În 1605 a primit în donație teritoriile Szádvár și Sáros.

 

Csiky József, preot reformat* 3 martie 1861, Foi (Mureș-Turda) A terminat liceul la Târgu Mureș, teologia la Aiud. Și-a început activitatea ca professor de religie în Sfântu Gheorghe, a slujit ca asistent preot la Sărata, a slujit în mai multe localități, din 1901 a slujit ca preot       în Mediaș, din 1 ianuarie 1933, s-a pensionat de aici. —  A jucat un rol semnificativ în viața bisericii și a diacezei, pentru o perioadă mai lungă era consilier, notar șef diecezan și casier diecezan. Pentru câțiva ani a fost președintele Partidului Maghiar local. Timp de cinci ani el a editat revista "Medgyesi Újság".

 

Dóczy János (? – Mediaș, 29 septembrie 1533) șambelanul regelui (1515). Tatăl său a fost Nagylucsei  Damján.  După Mohács s-a alăturat la Szapolyai János,  mai târziu la Gritti, împreună cu el a fost executat în Mediaș.

 

Dugonics András, poet, scriitor, profesor, s-a născut la Szeged în 17 octombrie 1740, tot aici a murit în 25 iulie 1818. În 1756 a devenit membru unui ordin călugăresc piarist. După absolvirea studiilor superioare, a predat matematică și literatură la mai multe instituții de învățământ, în perioada 1766-1769, la școala piariștilor din Mediaș (clădirea cu o placă comemorativă se află încă în partea de vest a pieței principale a orașului).

În 1774 a primit un post de profesor la catedra de     matematică elementară a Universității din Nagyszombat (acum Universitatea din Trnava), iar mai târziu a devenit rectorul universității. În anul 1777 universitatea a fost mutată la Buda. Dugonics a fost și aici membru al corpului didactic până în 1808, a predat în continuare până la pensionare. Este autorul romanului ”Etelka”, scris în 1786, acesta fiind prima versiune scrisă în limba maghiară. Datorită cenzurii, cartea abia în 1788 a apărut la Bratislava. Titlul complet al romanului este ”Etelka, o doamnă maghiară foarte rară la Világosvár în timpul principelor Árpád și Zoltán”. La Bratislava în biblioteca Landerer, în 1791 a apărut a doua ediție, iar în 1805 a apărut a treia și totodată ultima ediție. Csokonai, sub influența romanului, avea un interes crescut în tema cuceritoriilor și a început să scrie epopea ”Árpádiász”.  El a avut un rol major în maghiarizarea limbii matematice și a publicat mai multe manuale matematice în limba maghiară. ”Nu există (nimic în lume) ce nu poate fi exprimat în limba maghiară, numai să ai creier și cunoaștere de știință". (Dugonics: Jeles történetek II., Pest, 1795. 101. ) Cartea lui, cu titlu ”Cele două cărți a științei, în care sunt cuprinse algebra și geometria- trigonometria” , a apărut în anul 1784. A fost o lucrare care a clarificat mai multe lucruri, dar mai important este faptul că a fost prima încercare de a crea limbajul matematic maghiar. În legătură cu lucrările sale, Dugonics afirmă: (scopul lui era), ”… să arăt, că limba germană nu este niciodată atât de bună în a explica studiile, ca limba maghiară". Ediția cărții era un contraatac deschis împotriva decretelor germane a lui II. József.

Cu această lucrare alarma spiritului național începe să fie András Dugonics. El a folosit multe dintre expresiile matematice, care sunt prezente și în limbajul actual, cum ar fi: demonstrarea, ecuația, sfera, rădăcina, triunghi, cilindru, șir, rază, unghi, finit.

 

Gari Gyula, în străinătate  GiulioGari (Mediaș, 9 septembrie 1909 – New-York, 15 aprilie 1994), cântăreț de operă maghiar-italian-american. Vocea lui este în curând observată, și se antrenează în continuare în Italia. Atunci și-a schimbat numele de la Gyula Gari la numele artistic, Giulio Gari. El termină la Conservatorul din Milano și se întoarce în Transilvania după absolvire. Pentru prima oară, apare pe scena ungară din Cluj-Napoca, în ajunul Anului Nou, la 1 ianuarie 1937, unde joacă rolul ducele Szu-cong în opereta lui Ferenc Lehár: ”Țara zâmbetului”. După câteva apariții la Cluj-Napoca, se întoarce în Italia. Opera Reale din Roma face un contract cu el pentru roluri principale. Debutează în rolul lui Edgar din opera lui Donizetti: ”Lammermoori în Lucia”. În noiembrie 1939, a plecat în America din cauza războiului european și a cântat în Teatrul de Operă din Saint Louis. Din 1945 a fost membru al Teatrului de Operă New York City Center, cu întreruperi până în 1955. De asemenea, apare și pe scena Metropolitan Opera din New York. Aici cântă rolul lui Narraboth din opera ”Salome” de Richard Strauss, în 1959 cântă rolul principal lui ”Borisz Godunov” de Muszorgszkij, iar mai târziu rolul principal lui ”Don Carlos” de Verdi. Din 1964, însă, are doar apariții ca și oaspete invitat, în special în San Francisco, Pittsburgh și Cincinnati.      A făcut mai multe înregistrări de voce. Cariera sa lungă, plină de succes se incheie ca profesor de muzică la Institutul de Muzică Flushing din New York.

În memoria sa, se înființează o fundație sub numele de "The   Giulio   Gari   Foundatio", care susține, în principal cântăreți de operă începători, cu bursă.

 

Guman Jenő consilier minier. * În 1886 în comuna Ózd (Borsod). Liceul l-a terminat în Losonc, în 1911 a primit diplomă de inginerie cu ordin la Selmecbánya. Până în 1913 a funcționat la  Zólyómbrézó și Tiszolc – În anii 1913 – 14 el se află într-o călătorie de studiu în SUA, întorcându-se de acolo este inginer la Institutul de minerit și de cercetare în Cluj-Napoca, iar în 1918 a fost numit consilier minier.- După schimbarea imperiului, este inginerul șef al directorului adjunct Direcției Gazului Natural Cluj-Napoca, în 1923, este invitat să lucreze pentru Corporația de Gaze Naturale Turda și lucrează la reorganizarea acestuia (până 1926).

— S-a format Societatea Națională de Gaz Metan din Mediaș, și de atunci este directorul acestuia. Din anul 1931,- când Societatea Maghiară de Gaze Naturale a fost eliberată,- i-a fost încredințată și conducerea acestuia. A publicat mai multe articole despre utilizarea gazelor naturale în reviste românești, germane și americane. Mai multe brevete legate de gazele naturale sunt utilizate în România, Ungaria, Germania și Statele Unite ale Americii. Membru al Asociației Inginerilor Mineri români, maghiari și germani. Ofițerul Ordinului „Coroana României”.

 

Horváth Sándor  (Mediaș, 5 noiembrie 1905– Budapesta, 19 ianuarie 1980) inginer apă, doctor în științe tehnice (1961). A obținut diploma de inginerie la Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta în 1929.

După aceea, el a servit la mai multe birouri de ingineri hidrologi, iar din 1941 a fost directorul Biroului de Ingineri Hidrologic din Komárom. Între 1948 și 1950, a fost inginer-șef al Oficiului Național de Gospodărire a Apelor, apoi șef deepartament a Comisiei Internaționale a Dunării din Galați și din Budapesta. A jucat un rol semnificativ în gestionarea înregistrărilor fluxului fluvial în Dunăre, în dezvoltarea planurilor de canalizare a râurilor. Domeniul său principal de cercetare a fost examinarea condițiilor de înghețare ale râurilor și elaborarea conceptelor de dezvoltare ale rețelei de căi navigabile.

 

Jakab Elek,  s-a născut la Mediaș în 9 octombrie 1949, a terminat școala elementară la Mediaș, și a absolvit la liceul maghiar din Sighișoara. A obținut diploma de arhitectură la Universitatea Tehnică din Cluj- Napoca, în anul 1972. A lucrat ca arhitect în Copșa Mică (1972-1978), iar în Mediaș între 1978 și 1987 a fost șeful clasei de management a consiliului municipal. Între 1987 si 1992 a fost inginerul departamentului de investiții al Romgaz SA. din Mediaș. Din 1992 până în 1996 a fost viceprimarul municipiului Mediaș (el* a fost al doilea viceprimar maghiar al orașului, primul fiind Nagy Sándor, în anii 1935-1938). Membru fondator al UDMR în județul Sibiu, cu o întrerupere de 8 ani (1992-2000), între 1990-1992 și 2000-2008 era președintele organizației județene. Ca membru al Consiliul Reprezentanților Unionali, el a jucat, de asemenea, un rol activ în activitatea organelor naționale a Organizației. Din 1990 până în 2004, este deputatul din Mediaș, între 1992 și 1996 este viceprimarul orașului, pentru mai mulți ani inginer-șef a orașului, din 2005 era directorul general a Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz SA. Jakab Elek a făcut mult pentru cauzele minorităților maghiare și în perioada de dinaintea revoluției, și și-a asumat consecințele. Este oratorul Universității libere maghiare din Mediaș, înființat în 1970, apoi din toamna anului 1984 până în decembrie 1989 a fost conducătorul universității.

Această universitate liberă a câștigat reputația națională, și era pe vremea respectivă  un forum important pentru consensul intelectualilor maghiari locali. În 1990, a jucat un rol decisiv în înființarea Școlii Elementare Báthory István din Mediaș cu predare de limba maghiară, și a ajutat la construcția Casei Mileniului, care este centrul spiritual, cultural al comunității maghiare din Mediaș.

Ca recunoaștere a muncii sale sacre pentru comunitatea maghiară, UDMR i-a acordat Premiul ”Bradul de Argint” în 2005. În 29 septembrie 2008 consiliul local din Mediaș l-a onorat cu titlul ”Cetățean de Onoare -post-mortem”. Pe 14 noiembrie 2008, pe pereții Casei Milleniului din Mediaș, au inaugurat o placă memorială, pentru a-l onora.

 

Kálmán Oszkár directorul fabricii de sticlă, economist * în Kisszabadka (Zala) în anul 1880.

În 1899, a absolvit o școală de afaceri și o academie orientală, studiind instrumentele practice de promovare a comerțului cu ajutorul bursei acordate de guvernul maghiar în Africa de Nord (Tunis, Tripolis și Abyssinia). Rapoartele sale de serie au fost publicate de revista oficială al Muzeului de Comerț. În 1900 cu o misiune similară, a călătorit în Rusia de Sud și a petrecut un an acolo. Timp de paisprezece ani este corespondentul Muzeului Comerțului din București, de unde pleacă din cauza izbucnirii războiului mondial. Între anii 1919-1921 este director de import export la societății pe acțiuni din Tîrgu Mureș. Din 1925 și până in 1927 este director general  la Parcul Industrial Maskovitz S.A. din Oradea, președintele consiliului școlar la Hala de Comerț, președinte Ugir la departamentului din Cluj-Napoca. Momentan este director general la Prima Fabrică de Sticlă cu gaz metan din Mediaș și membru in alegerea președinției la asociația pentru protecția creditorilor.

 

Kecskés József (Mediaș, 29 martie 1910 – ?)  economist maghiar, autor de scrieri economice, istoric în economie. A absolvit  la Colegiul Național Bethlen Gábor din Aiud (1929), a obținut diploma la Academia de Comerț din Cluj-Napoca (1933). După anii de supervizor la Colegiul Székely Mikó din Sfântu- Gheorghe a devenit profesor la colegiul din Aiud, între 1936-1941 era secretarul directorului, iar între 1942-1944 era funcționar la centrul din Târgu- Mureș a Cooperației ”Erdélyrészi Hangya”.

După cel de-al Doilea Război Mondial, era inspector la Directoratul Principal Linia Maghiară din Cluj-Napoca, mai târziu inspector șef (1948). Între timp, în 1946, a obținut un doctorat în economie la Universitatea Babeș-Bolyai. Din 1946 era professor la Departamentul de Drept și Economie la Universitatea Babeș- Bolyai, din 1960 a fost cercetător științific la departamentul de economie a Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, mai târziu șef departament la Institutul de Calcul a academiei până la pensionare (1975).

 

Keszeg Margit, s-a născut în 31 august 1965, în Mediaș. A fost atletă la Clubul Sportiv Şcolar Mediaș și la Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Câștigătoare și premiantă la concursurile de alergare la campionatele românești, balcanice, europene și mondiale. A fost aleasă cetățean de onoare a municipiului Mediaș pentru realizările sale sportive remarcabile.

 

Kocziány László, istoric literar, născut la Mediaș în 10 noiembrie 1920, a murit în 31 ianuarie 1977 la Târgu- Mureș. A terminat studiile liceale la Budapesta, și facultatea la Pannonhalma și Cluj-Napoca între anii 1944-1948. A fost profesor la Cluj-Napoca, la Șumuleu Ciuc, la Mediaș și la Cristuru- Secuiesc. Din 1955 a fost redactor la Editura de stat pentru literatură si artă din Târgu Mureș. Începând din anul 1957 a fost cercetător științific la institutul local al Academiei Române, iar mai târziu cercetător-șef al acestuia. Din 1975 profesorul maghiar-latin al Institutului de învățământ superior pedagogic din Târgu-Mureș. Articolele, publicațiile și studiile sale au fost comunicate de revistele ”Igaz Szó”, ”Korunk”, ”Előre”, ”Vörös Zászló”, ”Művelődés”, ”Megyei Tükör”, ”Utunk”. Numele lui este legat de editarea cărții Borsos Tamás: ”Vásárhelytől a Fényes Portáig”. București,  Kriterion, 1972. (în seria ”Fehér Könyvek”), și Apor Péter: ”Metamorphosis Transylvaniae”. Kriterion, seria ”Téka”, 1978.

 

Kory Mihály Ottó, OFM (Moravița, județul Timiș, 20 ianuarie 1866 – Sebeș, 3 martie 1930) profesor, șef provincial. – A terminat liceul la Timișoara, în 30 august 1884 a intrat în ordin. A învățat teologia la Făgăraș. În 31 august 1888 a dat jurământul solemn, și în 28 decembrie a fost hirotonit preot. Era profesor și egumen la Mediaș, profesor la Făgăraș și Odorheiu-Secuiesc, la Târgu-Mureș era directorul școlii. 1901: egumen la Mediaș, 1903: șef provincial, 1911: profesor la Brașov, Orăștie, Dej și Sebeș.- 1885: cu Csiszér Elek și încă patru colegi au început introducerea reformărilor de ordin la mănăstirea de la Călugăreni. 1898: era consilier și astfel oratorul celor care pledează pentru o disciplină mai strictă. Ca șef provincial a modernizat casele de studii. – Scrierile lui au apărut în revista ”Szent Ferenc Hírnöke” (1903-05); ca șef provincial a publicat circulări, a scris și piese pentru copii.

 

Lám Béla (Mediaș, 18 februarie 1892 – Cluj-Napoca, 29 august 1973): scriitor, inginer mecanic. În 1913 a obținut diploma de inginer mechanic la Budapesta și la Cluj-Napoca a primit loc de muncă la Căile Ferate de Stat. În aacea perioadă s-a împrietenit cu Boncza Berta, s-au logodit, dar logodna s-a sfârșit din cauza intervenirii lui Ady Endre. În timpul Primului Război Mondial a fost rănit în Galicia și a fost luat prizonier de ruși. A petrecut șase ani în Siberia. A scris romanul biografic  „Körön kívül”, în care a descris perioada între 1911-1922 din viața lui, în acest roman

Csinszka și Ady Endre (1967) au primit roluri importante. Revenind acasă din captivitate (1921), a servit din nou la Căile Ferate de Stat în Cluj-Napoca. Mecanismul de pulverizare care reglementează funcționarea locomotivelor a fost brevetat de el, care și astăzi este cunoscut sub numele ~ pulverizator Béla.  Din 1925 până în 1929 a lucrat la București ca inginer mecanic, apoi a lucrat la Cluj-Napoca, iar din 1942 a locuit în Budapesta timp de trei ani. Apoi, la Cluj-Napoca, a predat la Departamentul de Inginerie al Academiei Agricole până la pensionare (1958). Lucrările sale literare au apărut în revistele ”Erdélyi Helikon” și ”Pásztortűz” între anii 1933–1935, mai târziu a publicat în revista ”Utunk”. Studiile sale tehnice au fost publicate în ”Korunk”. A pregătit pentru publicare volumul de povestiri ”Körön belül”, dar la apariția acestuia nu mai era in viață.  – Lucrările sale: ”Tractoare agricole” (București, 1961);  ”Körön kívül” (roman, București, 1967);  ”Körön belül” (povestiri scurte, București, 1974). – Literatură:  Szerdahelyi István:  L. B. ”A körön kívül” (Kortárs, Budapesta 1968. 2. sz.);  Implon Irén: ”Vizită la L. B.” (Fáklya, Oradea  1971. 307. sz.);  Mikó Imre:  ”L. B. are 80 de ani” (Utunk, Cluj-Napoca 1972.  2. sz.);  Köllő Károly:  ”La moartea lui L. B.”  (Igazság, Cluj-Napoca 1973.  207. sz.); Mikó Imre: ”Akik előttem jártak” (București, 1976).

 

Magyary-Kossa Gyula (Debrecen, 1865-Keszthely, 1944), doctor în medicină, cercetător in farmacologie, profesor universitar, membru la Academia Maghiară de Științe, o parte din studiile sale le-a terminat în Mediaș.

 

Miles Mátyás ( Mediaș, 21 februarie 1639 – Sibiu, 1 octombrie 1686) avocat, consilier municipal Sibiu. A studiat acasă și în străinătate, din 1658 a fost rector in Mediaș. În 1661a fost sectretarul privat principelui Kemény János, a primit și sarcini diplomatice. A îndeplinit sarcini diplomatice și în timpul principatului Apafi. Jurnalul lui a fost publicat în 1682 în Memoriile Parlamentare Transilvănene (XVII.,Bp., 1875 – 98). Mai multe din lucrările sale au rămas ca și manuscript. Lucrarea principală este despre istoria mai puțin cunoscută a sașilor: Der Siebenbürgischer Würg-Engel… (Hermanstadt, 1670).

 

Nemes Levente, s-a născut în Mediaș în 16 septembrie 1939. Absolvă școala serală în 1958. După o admitere cu succes în 1962, obține o diplomă la Institutului de Teatru „Szentgyörgyi István” din Târgu Mureș, își începe cariera de artist la teatrul local, din 1973 este membru al artiștilor maghiari din Sfântu-Gheorghe, între 1992 – 2005 a fost directorul Teatrului ”Tamási Áron.” A fost premiat de două ori de Direcția Județeană pentru Cultură cu premiul Libertate penru Cultură, în 1999 a primit premiul Kadar Imre din partea EMKE pentru activitățile organizatorice teatrale si activitățile sale artistice, in 2001a fost premiat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Maghiar. În 2009 Nemes Levente a primit premiul ”Kaszás Attila” cu suma de 500.000 forinți în Teatrul Național din Budapesta.

 

Patrubány Miklós, s-a născut la Mediaș în data de 23 decembrie 1952. A absolvit la școala de predare în limba germană din orașul natal. A continuat studiile între 1972 și 1976 la Facultatea de Inginerie Electrică din Cluj-Napoca, unde și-a obținut diploma. În 1973, a fondat radioul universitar numit ”Visszhang”, al cărui editor a fost până în 1976. După aceasta a lucrat mai întâi la fabrica de semiconductori din București și apoi până în 1990 la Institutul de Cercetare Automatică și Calculatoare din Cluj-Napoca, ca cercetător științific de clasa I. În 1983 a participat la crearea PRAE, primului calculator personal românesc. În 1989 a scris o carte despre tehnologia microprocesoarelor. Din 1992 este proprietar-director al firmei Praemium SRL. din Cluj-Napoca. Între 1990 și 1992 a desfășurat activități ca membru în cadrul UDMR-ului, în 1992 a fost ales membru în președinția Alianței Mondiale a Maghiarilor, unde în octombrie ajunge președinte adjunct, și in paralel este și președintele acestei alianțe pe zona Transilvaniei. Din 1996 a publicat o perspectivă natională politică numită Minoritatea Maghiară. Din luna mai al anului 2000 este președintele Alianței Mondiale a Maghiarilor.

 

P. László Miklós Polikárp OFM (Porumbenii Mari, 10 octombrie 1849 – Mediaș, 15 mai 1910): Și-a terminat studiile la Alba Iulia și Budapesta. La 3 septembrie 1865 a intrat în Ordinul Franciscan. La 12 august 1872 a fost hirotonit preot. Era profesor preot de ordin franciscan. A studiat la Székesfehérvár și Budapesta. A predat la Șumuleu-Ciuc, Cluj-Napoca, Hunedoara și Călugăreni.  Între 1883-1903 a fost Ministrul Fraternității Regionale Transilvania. Din 1903 până în 1909 a lucrat în centrul ordinului religios român. El a fost unul dintre cei care au pregătit și au scris regulile ordinului franciscan publicate în 1897 de Papa Leon al XIII-lea. Cu ajutorul acestor reguli în cele trei ramuri a ordinului- franciscanii, minoriții, capucinii- au finalizat reforma din viața ordinului. Împreună cu Csiszér Elek și Dávid au pornit mișcarea spirituală reformală a franciscanilor transilvăneni. În 1909 s-a întors acasă de la Roma într-o stare gravă și slăbită. A petrecut următorii 20 de ani într-o boală constantă și severă. Această cruce a fost purtată cu mare răbdare, era împăcat în Dumnezeu. Cea mai mare durere a lui a fost că nu a putut sluji. În cele din urmă, nu putea să mănânce nimic. În 15 mai 1910 a murit de foame la Mănăstirea Franciscană din Mediaș, în timpul rugăciunilor colegilor săi. Mormântul lui se află în cimitirul romano-catolic din Mediaș, pe partea dreaptă a capelei.- Literatură:  Boros Fortunát: L. P. (”Mari catolici din Transilvania”, 1941).

 

P. Lukács István Manszvét, OFM (Cârța, Comitatul Ciuc, 1 ianuarie 1892 - Estelnic, 24 iulie 1958)  Misionarul Poporului din Transilvania. – A terminat gimnaziul la Șumuleu Ciuc. În data de 2 august 1909 a intrat în Ordinul Franciscan. Era novice la Călugăreni, a studiat filozofie la Mediaș, și teologie la Hunedoara între anii 1913-1916. În 18 decembrie 1914 a dat jurământul solemn, și în 9 mai 1916 a fost hirotonit preot la Alba Iulia. Predicator la Hunedoara, în 1917 la Dej, în 1918 la Mediaș, în 1919 la Odorheiu-Secuiesc, și în 1920 la Târgu-Mureș, aici este ministru de al treilea ordin. În 1922 este profesor la orele de profil uman. În 1933, la Lăzarea, a fost misionar, șef adjunct provincial. Din 1947, ca gardianul ordinului franciscan transilvănean, numit după Sf. Ștefan, a trăit în mănăstirea din Lăzarea. În 1948 era misionar la Satu Mare.

- Cu ocazia triduumelor, predicilor de post și mai târziu cu ocazia misiunilor, poporul l-a iubit foarte mult. Preoții și-au asediat constant superiorii, ca să îl primească pe Lukács pentru misiuni. Deși avea doar un plămân, a ținut mai mult de 500 de misiuni și exerciții spirituale, de multe ori timp de mai multe luni fără întreruperi, călătorind prin sate și orașe. Secretul succesului său a fost credința sa profundă, cuvântul său convingător și discursul simplu.

Îi plăceau exemplele ilustrative și aproape niciodată nu a folosit propoziții compuse. Pentru o predică la ocazia novenei- Sfântul Anton, el a fost închis timp de un an și jumătate, sub acuzația de incitare împotriva sistemului. În 20 august 1951 a fost trimis la Radna, între anii 1951-1958 era forțat să trăiască la Estelnic. – Operele sale: ”Sanctuarele noastre”. Cluj-Napoca, 1926. – ”Nu fi superstițios”. Volum. 1-2. Uo., 1929. – ”Misiunea poporului”. Ghid pentru preoției care organizează misiunea poporului.Uo., 1931. – ”Paloșul arhanghelului sau eliberare de băutura răutăcioasă” . Uo., 1938. – ”Urmează-mă.” Discursurile Misiunii. Volum. 1-3. Uo., 1939-41. – ”Alias: Fratele tău.”.

 

P. Máté Ferenc BenvenutOFM (Zetea, comitatul Odorhei, 7 martie 1894- Estelnic, 2 martie 1970) vicar, ministru provincial. – A terminat gimnaziul la Odorheiu-Secuiesc și la Mediaș. În intrat în ordin la 21 august 1910. A învățat filozofie la Mediaș, și teologie la Hunedoara. În 7 aprilie 1916 a dat jurământul solemn. A fost hirotonit preot în 3 martie 1917. Era educatorul novicelor la Călugăreni. În 1921, era predicator în limba germană la Sibiu, în 1924 la Cluj-Napoca, în 1927: ministru provincial la Mediaș, în 1933 secretar provincial la Cluj-Napoca. În 1945 era paroh la Vulcan (Județul Hunedoara), apoi la Rupea. În 20 august 1951 a fost trimis la Radna, în 1952 era forțat să trăiască la Estelnic, în 1957 era parohul localității Oituz. - Scrierile sale au apărut în revistele: ”Mesagerul”, (1923-26),” Lumea catolică” (1923-44),” Calendar catolic” (1925-35), ”Sfânta Cruce” (1926-34). 1930: era editorul revistei ” Plébánia” din Mediaș, între 1933-36: editorul revistei ”Erdélyi Ferencesek Útja”. – Operele sale: ”Imelda. Legenda unui copil fericit”. La comemorarea primei euharistii, acesta fiind prezentat de Wilmos Jeromos. Trad. Cluj Napoca, 1927. - Tabula individuorum. 1933...1940. Cluj-Napoca.

 

P. Sándor Vitális József, călugăr de ordin franciscan  (Zetea, comitatul Odorhei, 25 martie 1884- Dej, 14 ianuarie 1954), ministru provincial.  A terminat gimnaziul la Odorheiu-Secuiesc și teologia la Hunedoara. În data de 28 august 1898 a întrat în ordinul Franciscan, în 25 martie 1903 a dat jurământul solemn, și a fost hirotonit preot în 19 octombrie 1906. Era ministru provincial la Mediaș între 1910-14, la Șumuleu Ciuc între 1914-17, la Odorheiu-Secuiesc între 1920-24. Între 14 iulie 1924 și 3 iulie 1930 a fost ministrul provinciei transilvănean, Sfântu Ștefan. În timpul său a fost construit Collegium Seraphicum în Odorheiu-Secuiesc. În 1930 a fost ministrul din Orăștie. Din iulie 1936 iarăși a devenit ministru provincial transilvănean. În anul 1947 a trăit în mănăstirea franciscană din Târgu-Mureș, aici a devenit ministru în 1947.

 

Piso Jakab (Medias, a doua parte a secolului 15 – Bratislava, 1527) politician umanist, poet.  S-a întâlnit la Roma cu Erasmus din Rotterdam. În 1514 a fost la Polonia, ca și ambasador.  S-a  întors acasă în 1515, a devenit educatorul regelui maghiar Ludovic al II-lea, paroh la Pécs, apoi secretar cancelar. Casa lui din Buda a devenit centrul oamenilor maghiari care au urmărit studiile lui Erasmus. I. Miksa l-a încoronat ca poeta laureates. – Literatură: Horváth János: ” Divizarea intelectualității literaturii maghiare” (Bp., 1935); Trencsényi-Waldapfel Imre: ”Erasmus și prietenii lui maghiari” (Bp., 1941).

 

Rill Albert era pastor romano-catolic. S-a născut la Mediaș în 18 noiembrie 1886. A terminat gimnaziul la Odorheiu-Secuiesc și teologia la Alba Iulia. Episcopul Mailáth G. Károly l-a sfințit preot la 27 iunie 1909, apoi a devenit capelan la Brașov. Între anii 1914-1918 a fost preot military. Paroh la Sântionlunca, Luduș, Chileni, Petroșani și la Miercurea Sibiului. Acolo a murit în 29 decembrie 1946, avea 60 de ani.

 

 Schuster Rudolf  (Mediaș, 14 ianuarie 1860 – Budapesta, 23 februarie 1941) judecător, scriitor juridic. El a fost mai întâi avocat, apoi a început o carieră de judecător.În 1910 a fost președintele judecătoriei administrative, în 1912 a fost judecător de conac, în 1914 era președintele Tribunalului pentru Brevete, între 1915-28 a devenit președintele Înalta Curții pentru Brevete. În numele Ministerului Justiției, el a elaborat un nou proiect de lege privind dreptul la brevete, licențe de mărci și design. Articolele sale au apărut în jurnale juridice. Era editorul revistei ”Hiteljog Tára”. Principalele sale interese sunt dreptul privat, dreptul comercial, inclusiv aspectele legate de proprietatea industrială, drept pe acțiuni, tranzacțiile comerciale și așa mai departe.

 

Simon Norbert (Oradea, 1 martie 1871 – Budapesta, 28 februarie 1939) inginer, consultant șef tehnic. A obținut diploma la Budapesta. La Sfântu-Gheorghe (1892-93), la Sighișoara (1893-1919) și la Budapesta (1919-27) a lucrat în birouri de construcții. Era inginer cu specializare în drumuri și poduri, dar s-a ocupat și cu planificarea clădirilor înalte. Clădirile înalte planificate de el: Spitalul Municipal (Sighișoara), judecătoria de ocol (Mediaș), școli (Stejărișu și Iacobeni).

Pentru prima oară, a editat și a publicat hărți rutiere județene în Ungaria, unde distanța dintre fiecare oraș și comună a fost marcată în km. – Opera lui principală:  ”Tabelul de distanță a comunelor din comitatul Târnava-Mare” (Sighișoara, 1904);  ”Tabelul de distanță a comunelor comitatului Pest–Pilis–Solt–Kiskun” (Budapesta, 1925).

 

Scheint, Daniel Gottlieb s-a născut la Mediaș, în 8 septembrie 1772. El și-a terminat studiile la Gimnaziul Evanghelic din orașul său natal, apoi și-a continuat studiile la Viena în 1791, unde a devenit doctor în medicină. Timp de doi ani a lucrat ca medic asistent la Szolnok. În 1801 s-a întors la Mediaș, unde a lucrat ca medic al orașului și Scaunului Mediașului (phisicus).

În anii 1820, în timpul verii, a fost medic la stațiunea balneo-climaterică din Borsec, unde a studiat științific apa izvoarelor locale. A câștigat multe merite în introducerea vaccinurilor împotriva variolei devastatoare din Transilvania. A îmbogățit școala din Mediaș cu colecții mineale și cărți, dar a donat și bani. La vârsta de 63 de ani, a murit la 11 iulie 1835 în orașul său natal. Istoria științei recunoaște trei lucrări scrise de el: 1. Die Heilquelle von Borszék, nach eigenen Erfahrungen in Kürze beschreiben von einen praktischen Arzt. Mit dem litographirten Situationsplan des Borszéker Sauerbrunnens, Wien 1824. Pest 1825. – Izvoare de apă minerală din Borsec, o scurtă descriere a unui medic practicant. Cu topograf litografiat a apelor minerale din Borsec. Viena 1924. Pest, 1825. 2. Anzeige das Kohlensauere Borszéker Gesundheitswasser betreffend in Beziehung auf die Cholera morbus (Brechruhr) Kronstadt, 1831. - Raport privind efectele apelor minerale din Borsec asupra sănătății în cazul bolii legate de holeră. Brașov, 1831. 3. Das Land und Volk der Szeckler in Siebenbürgen in physischer, politischer, statistischer und geschichtlicher Hinsicht. Die Landes und die Volkskunde. Nebst einer Karte des Secklerlandes. K. A. Hartleben's Verlag, Pest, 1833. – Terenul și poporul secuiilor transilvăneni. Din punct de vedere natural, politic, statistic și istoric, Pest, 1833. 214 de pagini + o hartă pliabilă, 51 x 60 cm.

A fost publicată în traducerea maghiară de către Muzeul Național Secuiesc Sfântu Gheorghe în anul 2012.

 

Sztojka Zsigmond Antal, (din 1749 baronul Sztoyka, dr., în localitățile Szala și Krîciovo). S-a născut în 22 martie 1699, într-o familie română cu religie ortodoxă din Sighetu Marmației. După invazia tătarilor în 1717, el s-a convertit la credința romano-catolică. A devenit novice al Diecezei din Eger și a doctorat din drept canonic la Universitatea din Paris. După ce s-a întors acasă, a fost hirotonit preot. După puțin timp, a devenit preotul parohiei din Kassa și canonicul titular din Eger. În 1733 a primit titlul canonic. În 1841 a fost ales ambasador al Parlamentului.

Maria Terezia l-a numit pe 25 aprilie 1749 episcopul Transilvaniei și Consilier general guvernamental, în data de 29 mai 1749, l-a făcut baron. Între anii 1749 și 1759 a fost episcopul Transilvaniei, la vremea episcopiei sale în 1753 a înființat teologia din Alba Iulia, a renovat castelul episcopal din Vințu de Jos, a construit un altar principal în catedrală. La 23 ianuarie 1759, el a demisionat din guvernare, și-a petrecut ultimii ani în Ordinul Piariștilor din Mediaș, unde a murit în 21 aprilie 1770. A fost îngropat în catedrala din Alba Iulia.

   

Tordai Zádor-fostul său nume era Albon Zádor- (Cluj-Napoca, 20 august 1924 –  Budapesta, 10 martie 2010) – eseist, scriitor filosofic. A terminat liceul între 1935 și 1940 la Liceul ”Ștefan Ludwig Roth” din Mediaș, iar mai târziu, în 1940, la Colegiul Reformat din Cluj-Napoca, unde a absolvit în 1943. Între 1943 și 1945, a fost student la Academia de Agricultură din Cluj-Napoca, din 1946 la Universitatea Babeș-Bolyai, unde a absolvit filosofia în 1950. A primit doctoratul la Budapesta, la facultatea ELTE. În anii 1951-52 a predate logică la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, din anul 1952 era cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie Filialei Cluj a Academiei Române. În 1957, el a fost demis în timpul represaliilor românești în urma înfrângerii Revoluției Ungare din 1956, timp în care trăia din trasarea marcajelor de trasee turistice și lucra într-un magazin de lăcătuș. S-a mutat în Ungaria în 1960, unde a fost cercetător științific și apoi consilier științific la Institutul de Filosofie al Academiei Maghiare de Științe până la pensionare (1994). În 1977, în cartea sa faimoasă, ”Raport din Transilvania”, a analizat politica națională opresivă a regimului. S-a mutat din Ungaria în Italia, unde a trăit și a lucrat până la moartea sa. Filosoful moral,Tordai Zádor, este considerat ca fondator al existențialismului maghiar.

 

 

Tóth Szűcs Ilona s-a născut la Mediaș, în 1930. Era studenta lui Bordi András și Barabás István, la Școala de Artă din Târgu Mureș, între anii 1951-1952 student la Institutul de arte plastice “Nicolae Grigorescu” Bucuresti, între anii 1952-1957, la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, maestrii ei au fost Teodor Harşia, Abodi Nagy Béla și Miklóssy Gábor. Și-a dat licența în anul1957, iar din 1959 a fost o expozantă permanentă al expozițiilor organizate anual în județul Cluj. În anii șaptezeci și optzeci a lucrat ca designer de costume la Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Împreună cu soțul ei, pictorul László Tóth, au emigrat în Germania de Vest în anul 1984, unde se ocupa în principal de artă ornamentală, dar avea mare success și cu portretele de natura moartă cu vizinue de metafizică, peisajele și portretele. A murit la 31 octombrie 1990, la München. Lucrările sale se regăsesc în colecțiile publice și private din București, Cluj-Napoca, Germania și SUA.

 

Váczi György, s-a născut la Mediaș în 4 august 1922. La vârsta de numai 16 ani și-a început cariera direct la adulți, la Vitrometan Mediaș, divizia C (1938-1940).  La vârsta de douăzeci de ani a semnat contractatul la Clubul Sportiv Mureșul din Târgu-Mureș, la clasa II, iar un an mai târziu a fost în divizia A la Kinizsi AC din Cluj-Napoca, unde faimosul István Kovács a fost coechipierul său. În 1943 a primit ordinul de chemare și a jucat ca soldat la Wacker Wien, doi ani mai târziu în divizia b la ETO din Győr, Ungaria. În 1946 a apărut din nou la Cluj-Napoca, la Vasas, iar în 1947 a câștigat primul titlu de campionat al carierei sale cu ICO Oradea, în '49 a fost cel mai bun marcator a campionatului. În 1952, a semnat cu UTA, la acea vreme se numea ”Flamura Roșie”, cu care a câștigat Cupa României și un campionat în 1953, cu golul marcat de el în minutul 111 împotriva CCA. În ’54 a fost jucător la Progresul Oradea, divizia b, apoi între anii 1956-58 în orașul său natal, la echipa Flacăra, a fost jucător-antrenor. La sfârșitul carierei sale active a lucrat ca antrenor educator a jucătorilor înlocuiți, el l-a descoperit pe fostul jucător național și jucător la clubul Steaua București, Anton Dobos. În echipa națională română a jucat de 11 ori, și a marcat de 13 ori. În divizia A, a marcat 125 de goluri în 194 de jocuri. A murit la Arad pe 15 octombrie 2006, iar mormântul său se află în Cimitirul din Arad.

 

Weiss Mihály (Mediaș, 13 ianuarie 1569 – Feldioara, 12 octombrie 1612)  Judecătorul suprem al orașului Brașov. A studiat la Cluj-Napoca, apoi la Heidelberg. Revenind acasă a fost secretarul comandantului sătmărean a lui Contele Hardegg, apoi angajat al Cancelariei Regal al Ungariei la Praga, în 1589 a primit titlu de nobil. În 1590 a fost funcționar la consiliului municipal din Brașov, din1600 senator, și din anul 1608 judecător suprem. De la început, a lucrat în primul rând în domeniul diplomației. Din 1594 el a reprezentat orașul Brasov la ședințele parlamentare, iar în 1595 a fost membru al acelei Ambasade din Transilvania, care a făcut alianță între Rudolf și Zsigmond Báthori, la Praga. Bocskai și apoi Zsigmond Rákóczil-au trimis deseori la Curtea Imperială, la ”Portă” și la voievodatele românesti. În calitatea de judecător suprem, a condus orașul Brașov și orașele săsești în bătălia contra principele  Báthori Gábor. După înfrângerea sa de la Feldioara contra principelui, în timpul evadării, a fost ucis de haiduci. Cronica sa în limba latină (Liber Annalium raptim scriptus; publicat de  E. Trauschenfels: Deutsche Fundgruben zur Geschichte Siebenbürgens, Cluj-napoca, 1860) este o sursă importantă istorică pentru Brașov, dar și pentru întreaga Transilvanie.