Back to top

Cine suntem și cu ce ne ocupăm

Cine suntem și cu ce ne ocupăm

 

UTDM – Mediaș are onoarea de a-i  prezenta pe cei care se implică activ în viața comuniății noastre, a maghiarilor din Mediaș și din județul Sibiu, prin activitățile prestate în cadrul Casei Millennium și nu numai. În primul nostru număr se vor prezenta doi dintre colegii noștri. Prin scurta lor prezentare, vă veți putea familiariza cu diversele noastre acțiuni. Vă dorim lectură plăcută !

Balázs Noémi

Sunt aproape 10 ani de când mă număr printre voluntarii UTDM-ului din Mediaș. 10 ani care s-au dovedit a fi foarte utili pentru mine, pentru dezvoltarea mea profesională. Am participat la organizarea multor acțiuni: am participat la organizarea taberelor de vară pentru copii, am aranjat diverse și multiple evenimente pentru tinerii noștri, m-am implicat în buna desfășurare a campaniilor electorale etc. Mulțumită experienței acumulate, azi pot privi evenimentele aranjate de organizația noastra din prisma organizatorului, ceea ce mă face mai responsabilă, mai implicată atunci când vine vorba de evenimentele noastrea celebre, cum ar fi: Festivalul de dansuri populare Vándorcsizma, Zilele Culturii Maghiare din județul Sibiu, Tabăra de înot sau altele.

Începând cu data de 1 septembrie 2017 sunt angajată la UTDM-Mediaș, ocupând funcția de supraveghetor în cadrul programului prelungit, unde mă ocup îndeapropape da clasa a IV-a. Îmi încep activitatea la 8 dimineața. Până la ora 13 sunt la Casa Millennium, timp în care îmi pregătesc cele necesare pentru orele de la programul prelungit, iar mai apoi între orele 13-16 îmi continui activitatea la școală. De multe ori, însă, sunt implicată și în alte proiecte. Organizarea Festivalului Vándorcsizma a fost ultimul meu mare proiect în care a trebuit să asigur locul de desfășurare a festivalului și să mă implic, alături de colegii mei, în bunul mers al evenimentului. Acum sunt prinsă într-un alt proiect: organizarea celei de a VIII-a ediție a Taberei de înot pentru tinerii maghiari din județul Sibiu.

Îmi place ceea ce fac și sper ca pe viitor să pot face cel putin la fel de multe lucruri. Imi iubesc activitatea la locul de muncă, ocupația mea a devenit în timp, un hobby.

 

Toth Mária

Mă numesc Toth Mária. Sunt angajată UTDM-ului din Mediaș din data de 1 septembrie 2017 pe postul de referent. Munca mea se împarte în două părți. Între orele 8-13 (de luni până joi) și vineri 8-12, îmi desfășor activitatea la Casa Millennium, unde mă ocup de probleme administrative. Din toamna lui 2017 strâng semnături, înregistrez chestionare pentru Minority Safe Pack. Această funcție mă face responsabilă de introducerea în baza de date a informațiilor culese. Pe de altă parte, sunt implicată și în distribuirea ziarului Nagy Küküllő, în organizarea și desfășurarea diverselor noastre evenimente, cum a fost cel al Festivalului Vándorcsizma din anul acesta. Tot in intervalul acesta orar mă ocup de pregatirea celor necesare pentru activitatea de după amiază, întrucât între orele 13-16 sunt supraveghetor în cadrul programului prelungit. Munca de supraveghetor presupune activități multiple: oferirea de sprijin, suport elevilor în realizarea temelor de casă, lucru manual, activități practice și altele.

Îmi doresc ca munca mea să fie utilă tinerilor și comunității din care fac parte.